Primul duel dintre Niculescu şi Sharapova
Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu sunt primele două jucătoare din România care vor intra pe teren la Doha, turneu ce se defășoară în perioada 12-17 februarie.
În total, România are cinci reprezentante pe tabloul principal de la Qatar Total Open, competiţie dotată cu premii totale de 3,1 milioane de euro.
Simona Halep (favorită numărul 2), Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt celelalte românce care vor putea fi urmărite în direct la Digisport în următoarele zile.
Prima, Buzărnescu, apoi Niculescu
Prima care intră în scenă este Mihaela Buzărnescu. Protagonista unei ascensiuni fulminante în ultimele luni, jucătoarea de 29 de ani (43 WTA) o va întâlni pe Lesia Tsurenko (Ucraina, 40 WTA). Meciul dintre cele două va începe nu înainte de ora 14:30.
Va fi doar al doilea direct dintre Buzărnescu şi Tsurenko. Precedentul a avut loc tot în acest an, la Hobart, în semifinale, iar românca s-a impus cu un dublu 6-2.
Monica Niculescu (92 WTA) a fost ultima jucătoare din ţara noastră care a intrat pe tabloul principal, după ce, duminică, a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe Andrea Petkovic, din Germania, scor 6-4, 6-1.
Misiunea din runda inaugurală se anunţă, însă, una extrem de dificilă. Românca de 30 de ani va juca împotriva Mariei Sharapova (41 WTA). Va fi pentru prima oară când va juca împotriva rusoicei. Meciul nu va începe mai devreme de 15:30 şi va putea fi urmărit pe Digi Sport 2.
Halep stă în primul tur, iar în faza următoare va juca împotriva învingătoarei din meciul Ekaterina Makarova (Rusia) – Shuai Zhang (China).
Irina Begu o va avea ca adversară pe Samantha Stosur (Australia), în timp ce Sorana Cîrstea va juca împotriva Mariei Sakkari (Grecia).
sursa: digisport