Cum contești un proces verbal întocmit de un polițist

Avocat.net a publicat procedura care trebuie urmată în contestarea unui proces verbal întocmit de un polițist. Este vorba, atenție, de un proces verbal de contravenție! 

Pentru cei care nu sunt de acord cu constarea agentului și, implicit, cu sancțiunea, e important de știut cum trebuie procedat.

Procesul verbal poate fi contestat în termen de 15 zile, la judecătorie. Perioada se socotește de la data înmânării sau comunicării procesului verbal.

 

Contestația se efectuează în scris!

Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Depunem plângerea alături de dosarul cauzei, care conține probe pe care vrem să le folosim pentru a dovedi că avem dreptate. Copia (iar nu originalul!) procesului-verbal nu trebuie să lipsească, desigur.

Plângerea suspendă executarea amenzilor de la data înregistrării la instanță și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, conform Codului rutier.

Dacă sancțiunea aplicată a fost suspendarea permisului, pe perioada aceasta aveți dreptul să conduceți. De altfel, cu documentele primite de la judecătorie, veți merge la Poliție, de unde puteți ridica permisul.

Și decizia judecătorului poate fi contestată. Se poate face apel împotriva hotărârii, în maximum 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii„, se precizează în ordonanță.

Înainte să urmați procedura, uitați-vă cu atenție pe procesul verbal. Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal (altfel spus, amenda sau altă sancțiune nu au o bază legală valabilă și pot fi contestate cu succes).

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *