Roberta Anastase a depus la proiectul de buget 2018 trei amendamente

Roberta Anastase a depus la proiectul de buget 2018 trei amendamente

Deputata Roberta Anastase a depus trei amendamente la proiectul de buget pe anul 2018. Toate vizează îmbunătățirea calității vieții ploieștenilor și prahovenilor. 

  1. Suplimentarea bugetului alocat Ministerului Sănătăţii, cu suma de 32.236 mii lei pentru finanțarea obiectivului de investiţii „Spital Municipal Ploiești”. Construcția acestui Spital Municipal este prioritatea zero pentru sănătatea cetățenilor din județul Prahova. Situația dificilă în care se află în prezent cele două unități sanitare, aflate în subordinea Consiliului Local – Spitalul de Pediatrie Ploiești și Spitalul Municipal Ploiești – fac imposibilă orice investiție în infrastructura acestor două clădiri.
  2. O alocare bugetară suplimentară la bugetul Ministerului Mediului, în valoare de 69 mii lei, pentru realizarea unui studiu de impact cu privire la efectelor nocive pe care poluarea le are asupra sănătăţii cetăţenilor care locuiesc în Ploieşti şi în zonele limitrofe.
  3. O majorare a bugetului alocat tot Ministerului Mediului, cu suma de 1019 mii lei, pentru achiziţionarea unei noi staţii de monitorizare a calităţii aerului în Municipiul Ploieşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *