Început ezitant, final en-fanfare!
Voleibaliștii Tricolorului LMV s-ar reîntâlnit cu suporterii ploieșteni în această seară, la “Olimpia”, în cadrul etapei a VII-a.
Adversarul, Dinamo București, echipă revenită în eșalonul de elită după un an petrecut în eșalonul secund, părea a fi o nucă tare. Și asta, întrucât era singura formație care a învins, până acum, Steaua, liderul campionatului, 3-1 în etapa a II-a.
Oricum, după un start de campionat în care au jucat patru etape numai cu echipe bune și foarte bune, “tricolorii” au legat două victorii în minimum de seturi. Plus aceasta, cedând unul dar contabilizând toate punctele! În Maramureș și Banat, cu CSȘ 2 Baia Mare, respectiv CSU “UV” Timișoara respectiv, astăzi, cu elevii lui Daniel Rădulescu și Ionuț Harbuz, un 3-1 cu ceva emoții! Dar numai în primul set, câștigat de Dinamo…
Trupa ploieșteană a închis această etapă din turul fazei preliminare a Diviziei A1 cu o izbândă aplaudată de cei peste 700 spectatori prezenți.
Primul set, singurul cu suspans!
Echipa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu s-a regăsit exact când trebuia, trei seturi consecutive stopând ambițiile bucureștenilor. După un 26-28 în primul, impuls de moment pe care De Pra&Co. nu au fost capabili să-l gestioneze… Set încheiat după o luptă fantastică, vreme de 33 de minute, în care gazdele au revenit de la 12-19 până la 24 egal! A urmat o serie de greșeli de ambele părți, încheiată de spaniolul Raul Munoz, excepțional atât la serviciu cât și în atac!
Oricum, nu puțini au fost cei care, la acel moment, pronosticau izbânda “câinilor” și, astfel, o surpriză de proporții!
Nu a fost deloc așa, Olteanu&Co. ridicând strocul, de la set la set.
Astfel, la capătul altor 75 de minute de spectacol efectiv, “tricolorii” au închis partida și și-au trecut în cont toate punctele: 25-20, 25-16, 25-18!
De la gazde s-au evidențiat Olteanu, Lică și Stulenkov, în timp ce dinamoviștii au avut în De Pra și Raul Munoz principalele guri de foc!
Meciul a debutat cu următoarele sextete
Tricolorul: Lică, Olteanu (cpt), Bissette, Carrasco, Milivojevic, Stulenkov. Au mai evoluat: Jorna, Bartha și Kroiss (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.
Dinamo: Munoz, Mureșan, De Pra (c), Peric, Șoloc, Kaszap. Au mai jucat: Rhein și Mărieș (libero). Antrenor: Daniel Rădulescu.
Meciul dintre Tricolorul LMV Ploiești și Dinamo București a fost arbitrat de Octavian Diaconiță și Cristian Ouatu (ambii din Piatra Neamț). Observator a fost bucureșteanul Adin Cojocaru.
Rezultatele întregii etape
CSA Steaua București – CSU “UV” Timișoara 3:0 (25:13, 25:16, 25:23)
CSM București – CS Universitatea Cluj 3:0 (25:18, 27:25, 25:21)
SCM “U” Craiova – CS Unirea Dej 3:0 (25:15, 25:18, 25:14)
CS Arcada Galați – Municipal Zalău 3-1 (25-17, 20-25, 25-22, 26-24)
CSS 2 Baia Mare – Explorări Baia Mare 3-2 (23-25, 25-17, 25-22, 24-26, 17-15)
Tricolorul LMV Ploiești – Dinamo București 3-1 (26-28, 25-20, 25-16, 25-18)
Etapa viitoare
10.11.2017
ACS Volei Municipal Zalău – CSM București
11.11.2017
CSU UV Timișoara – CS Dinamo București
13.11.2017
CS Știința Explorări Baia Mare – LMV Tricolorul Ploiești
(Se joca la Ploiești)
CS „U” Cluj – CSS 2 CNE UKRO Baia Mare
CS Unirea Dej – CS Arcada Galați
12.11.2017
CSA Steaua București – SCM “U” Craiova