Restart pentru echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti!
După un an de pauză, echipa de baschet seniori a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti îşi reia activitatea în această toamnă!
Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului de Coordonare al clubului, desfăşurată la finalul săptămânii trecute.
Noul proiect are în vedere o echipă de seniori ce va combate în eşalonul secund al baschetului românesc, Liga I. Dar şi iniţierea unui plan de atragere a copiilor prin înfiinţarea unor grupe de copii şi juniori, începând cu vârsta de 8-10 ani. Detaliile legate de sectorul juvenil vor fi stabilite în perioada imediat următoare.
Cătălin Burlacu, în teren dar și coordonator de proiect!
Proiectul va fi coordonat de Cătălin Burlacu, cel care a lucrat la finalizarea structurii echipei de seniori. El a reușit să-i atragă alături de el pe foştii lui colegi de la CSU Asesoft Ploieşti: Levente Szijarto (12 titluri de campion naţional), Adi Tudor (7) şi Angel Santana (1).
Este vorba despre jucători care nu au nevoie de prea multe prezentări. Ei au cumulat 20 titluri de campioni, la care se adaugă cele 11 ale lui Burlacu! Acesta va ajuta echipa şi din teren, lotul urmând să se bazeze, pe lângă cei patru, pe un alt baschetbalist cu experienţa Asesoft în spate, Vlad Dogaru (6 titluri de campion). Dar şi pe majoritatea jucătorilor care au evoluat în sezonul trecut la „U18”!
Staff-ul tehnic va fi format din Ionuţ Ivan şi Cătălin Burlacu, iar Robert Munteanu va fi preparator fizic. De partea organizatorică se va ocupa, din postura de scouter, Dacian Vanc.
Componența echipei CSM-ului
Lotul echipei de baschet a CSM Ploieşti este următorul: Cătălin Burlacu, Levente Szijarto, Adrian Tudor, Angel Santana, Horia Scărlătescu, Teodor Bărbuceanu, Antonio Crăciun, Mircea Topologeanu, Călin Dumitru, Danilo Stanoilovici, Alin Carabulea, Mihnea Vrabie, Teodor Mistodinis, Sebastian Manu, Cornel Tăicuţu, Claudiu Lungu, Vlad Dragomir şi Vlad Dogaru.
Debutul este mâine, cu CSO Voluntari!
Echipa de baschet a CSM Ploieşti a fost repartizată în Grupa 2 a Ligii I, alături de ACS U-BT 2 Cluj Napoca, ABC – CSU 2 Sibiu, CSO Voluntari, CSU Braşov şi ABC Mureş 2 Tg. Mureş. Ea va debuta chiar mâine în campionat, prima partidă fiind programată de la ora 14:30, în Capitală. Mai precis în Sala Agronomia, adversară fiindu-i principala pretendentă la promovare din această grupă, CSO Voluntari. Formaţie care l-a legitimat, în această toamnă, pe Virgil Căruţaşu!
Care este sistemul competițional
Sistemul competiţional stabilit de Federaţia Română de Baschet pentru acest sezon al Ligii I propune patru serii a câte 6 sau 7 echipe. Primele două din fiecare serie vor promova, formaţiile „satelit” neavînd acest drept. Câștigătoarele seriei vor combate în faza semifinală.
Aici, cele opt echipe vor juca din nou sistem campionat, „fiecare cu fiecare”. Primele patru își vor asigura prezenţa la turneul final, din care doar două merg în Liga Naţională.
Programul echipei de baschet a CSM Ploieşti în sezonul regulat al Ligii I
TUR
Etapa 1 (21 octombrie): CSO Voluntari – CSM Ploieşti
Etapa 2 (29 octombrie): CSM Ploieşti – ABC Mureş 2 Tg. Mureş
Etapa 3 (5 noiembrie): CSM Ploieşti – ACS U-BT 2 Cluj Napoca
Etapa 4 (12 noiembrie): ABC-CSU 2 Sibiu – CSM Ploieşti
Etapa 5 (19 noiembrie): CSM Ploieşti – CSU Braşov
RETUR
Etapa 6 (26 noiembrie): CSM Ploieşti – CSO Voluntari
Etapa 7 (3 decembrie): ABC Mureş 2 Tg. Mureş – CSM Ploieşti
Etapa 8 (10 decembrie): ACS U-BT 2 Cluj Napoca – CSM Ploieşti
Etapa 9 (17 decembrie): CSM Ploieşti – ABC-CSU 2 Sibiu
Etapa 10 (22 decembrie): CSU Braşov – CSM Ploieşti
sursa: csmploiesti