Petrolul așteaptă o echipă de prim eșalon, în Cupă!
Cel de-al patrulea tur al Cupei României a programat astăzi, la Borcea, meciul dintre Agricola din localitate și Petrolul Ploiești. O partidă disputată pe arena comunală din localitate, un teren neașteptat de bun fiind pregătit în acest sens!
În plină Câmpie a Bărăganului, asistate de suporteri gazdă care simpatizează cu echipele bucureștene, cele două echipe s-au angajat, încă din debut, la o luptă fără menajamente. Echilibrul a durat fix șapte minute! ȘAIM a reluat cu capul, de la 9 metri, un balon centrat perfect de către N. Popescu iar scorul a devenit 0-1!
Descătușare după deschiderea scorului
Vreme de 15 minute, pe fondul dominării teritoriale a ”lupilor”, meciul nu a beneficiat de ocazii de gol. În minutul 22, scăpat pe dreapta, singur spre… 0-2, Arnăutu s-a oprit inexplicabil odată cu intrarea în careul mare, încercând o fentă! Nu i-a ieșit, cum la fel s-a întâmplat și după alte 2 minute, atunci când atacantul a trimis peste poarta goală, de la 30 de metri, beneficiind de degajarea greșită a portarului.
În minutul 27, pe traseul Prunescu – N. Popescu – CIOCÂLTEU, ultimul a trimis balonul în poartă cu toată opoziția lui Bratu: 0-2!
După alte patru minute, în urma unei pase superbe a lui Catană, pe culoar, N. POPESCU a mărit ecartul după ce l-a driblat pe goal-keeperul gazdelor: 0-3!
După reușită, în cascadă, Arnăutu s-a întrecut în ratări, de trei ori fiind aproape de un scor fluviu înainte de pauză!
Repriza secundă, cu o viteză în minus pentru Petrolul
În mitanul secund, antrenorul Daniel Iftodi, complet nemulțumit, a făcut două schimbări în unsprezecele de start. Portarul Bratu a fost înlocuit de Păun iar mijlocașul Nae a cedat locul lui Neculai. Și așa, chiar dacă s-a observat o îmbunătățire a relațiilor de joc, echipa gazdă a suferit pe faza ofensivă. Elanul primit din tribună s-a simțit, totuși, pe tabela de marcaj, la o învălmășeală produsă în careul mic ȘERBAN (64) marcând pentru 1-3!
Petrolul a mai avut ocazii de gol, N. Popescu și Prunescu aflându-se aproape de gol. „Lupii” au avut și un gol greșit anulat, reușit de R. STĂNESCU (80), atacantul răzbunându-se după numai un minut. Atunci, după o pasă perfectă de la D. Gheorghe, el a reușit să închidă tabela: 1-4!
La Borcea au fost prezenți și circa 50-60 de suporteri ai Petrolului, aceștia având rezervat un loc special, îngrădit, în tribuna principală!
- Cum se știe, din turul 4 al acestei ediţii, FRF premiază participantele. Victoria a adus în cont Petrolului 3.000 de euro, în timp ce Agricola a încasat 1.000.
- Următoarea fază a Cupei României, după stabilirea celor 18 câştigătoare ale turul 4, este cea a şaisprezecimilor de finală. Aceste meciuri, în care vor intra şi cele 14 cluburi din Liga 1, vor avea loc în perioada 24-26 octombrie 2017.
Casetă
AS FC Agricola Borcea – Petrolul Ploiești 1-4 (0-3)
Stadion: Comunal (Borcea – Călăraşi). Spectatori: circa 500. Marcatori: Șerban (64)/ Șaim (7), Ciocâlteu (27), N. Popescu (31), R. Stănescu (80)
Agricola Borcea: Bratu (46 Păun) – Alecsandru, Spătaru, Cazacu, Bumbac, Nicola – Dinu (60 I. Dumitrescu) – Rotariu, Câță, R. Nae (46 Neculai) – Șerban (cpt). Antrenor: Daniel Iftodi.
Petrolul Ploiești: Bolboașă – Catană (46 Frâncu), Prunescu (cpt), Antoche, Velisar – Chindriș, Olaru – Ciocâlteu (65 R. Stănescu), N. Popescu, Șaim – Arnăutu (57 D. Gheorghe). Antrenor: Octavian Grigore.
Cartonașe galbene: Bumbac (62)/ Olaru (32), Antoche (67)
Au arbitrat: Cristian Georgescu (Bucureşti) – Adrian Vornicu (Iaşi) și Cosmin Vătămanu (Bucureşti).
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) și Olivian Capră (Bucureşti)