Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 23 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore, fiind solicitată intervenția echipelor de salvare montană din diverse județe și municipii
Cele mai multe solicitări s-au înregistrat la Salvamont Municipiul Brașov (6 apeluri), urmate de structurile din Cluj și Maramureș (câte 3 apeluri), precum și de Salvamont Județul Brașov, Brezoi și Lupeni (câte 2 apeluri). De asemenea, s-a înregistrat câte un apel de urgență la echipele din Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Săcele.
În urma acestor misiuni, salvamontiștii au reșit să salveze 26 de persoane. Dintre victimele asistate pe munte, 13 au necesitat îngrijiri medicale suplimentare, fiind transportate și predate echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean sau SMURD pentru a fi duse la spital. Pe lângă intervențiile de salvare, dispeceratul a preluat și 47 de apeluri telefonice prin care turiștii au cerut informații și recomandări privind starea traseelor montane.
Echipele Salvamont România fac un apel la prudență și responsabilitate din partea celor care parcurg traseele de pe munte, invitându-i pe iubitorii de drumeții să susțină campaniile de prevenire a accidentelor. Ca singurul serviciu abilitat legal pentru primul ajutor și salvare în zonele montane, Salvamont își reaffirmă angajamentul de a rămâne un sprijin de nădejde pentru toți cei care au nevoie de asistență și siguranță în altitudine.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews