Cât mai durează canicula
Veștile nu sunt deloc bune. După valul de căldură care ne face zilele fripte, vin și ceva ploi. Dar nu peste tot și nici nu durează mult…
Astăzi, abia în zona de munte se vor aduna norii. Vor fi ploi torenţiale în mai toate masivele, tunete, fulgere şi vijelii şi căderi de grindină. Izolat se vor vor aduna 30 de apă/mp. Maximele vor ajunge la 29 de grade pe Valea Prahovei.
CITEȘTE și Recomandările medicilor pe caniculă: castravete și pepene. Înghețata trebuie exclusă
Restul țării se sufocă în continuare.
Luni, începe să plouă în vest, nord, centru şi nord-vest. Vor fi ploi de vară, însoţite de tunete, fulgere, vijelii şi căderi de grindină. Pe suprafeţe mici, se vor putea cantităţi mai importante de apă.
Către mijlocul săptămânii, însă, precipitaţiile vor fi tot mai puţine şi se vor retrage la munte. Canicula şi disconfortul termic se vor instala în regiunile sudice şi sud-vestice, unde termometrele vor indica valori de 38-39 de grade Celsius.