Criza kerosenului amenință vacanțele. Zboruri anulate din luna mai
Transportul aerian din Europa și Asia ar putea fi grav afectat începând cu a doua jumătate a lunii mai, pe fondul unei posibile crize de combustibil pentru avioane. Deși Strâmtoarea Ormuz a fost redeschisă, reluarea completă a transporturilor și refacerea infrastructurii energetice ar putea dura.
Criza kerosenului amenință vacanțele. Zboruri anulate din luna mai
Criza kerosenului amenință vacanțele.Reprezentanții industriei aeriene avertizează că lipsa kerosenului ar putea duce la anulări de zboruri chiar la începutul sezonului estival. Primele semne au apărut deja în Asia, iar unele companii europene au început să reducă numărul curselor.
Potrivit Asociației Internaționale de Transport Aerian, situația ar putea deveni critică în următoarele săptămâni, iar autoritățile sunt îndemnate să pregătească măsuri de urgență, inclusiv raționalizarea combustibilului.
În acest context, turiștii sunt sfătuiți să ia în calcul amânarea vacanțelor, în timp ce sectoare precum transportul, energia și agricultura ar putea resimți efecte în lanț.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews