După un meci pe muchie de cuțit în care a jucat de cele mai multe ori intens și mai precis decât cehoaica Lucie Safarova (locul 44 WTA), românca Simona Halep (5 WTA) s-a calificat în turul 3 de la US Open după o victorie în două seturi, 6-3, 6-4.
Disputat pe arena Arthur Ashe, meciul a început meciul perfect pentru Simona, ea realizând break-ul încă din primul game, apoi și-a câștigat serviciul și a mai reușit un break. La 3-0, Safarova a revenit și a egalat la 3, dar românca a făcut rebreak, iar din acel moment primul set a fost al ei.
În setul doi s-a mers cap la cap până la scorul de 4-4, dar momentul decisiv a fost la 4-3 când Simona a reușit un game alb care i-a ridicat considerabil moralul.
Halep va juca mai departe împotriva învingătoarei dintre Timea Baboș (locul 34 WTA) și Richel Hogenkamp (locul 165 WTA).
sursa foto: reuters