Nicușor Dan, la Consiliul European informal din Belgia. România își prezintă prioritățile economice!
Președintele Nicușor Dan participă joi la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită la Castelul Alden Biesen, în Belgia. Întâlnirea reunește liderii statelor membre pentru o dezbatere strategică privind direcțiile de dezvoltare ale Uniunii Europene.
Nicușor Dan, la Consiliul European informal din Belgia. România își prezintă prioritățile economice
Discuțiile se concentrează pe creșterea competitivității economice și pe consolidarea Pieței Unice, considerate esențiale pentru adaptarea Uniunii la noile realități globale. Liderii europeni analizează măsuri pentru sprijinirea industriei, reducerea barierelor administrative și stimularea investițiilor.
Înaintea deplasării, șeful statului a consultat reprezentanți ai Guvernului și ai instituțiilor relevante pentru a defini mandatul României. Potrivit Administrației Prezidențiale, aceste consultări vor deveni o practică constantă în pregătirea reuniunilor europene cu miză economică.
România va susține necesitatea unei Piețe Unice mai integrate, capabile să ofere oportunități egale companiilor din toate statele membre. De asemenea, președintele va pune accent pe atragerea investițiilor, reducerea dependențelor strategice și dezvoltarea parteneriatelor în domenii-cheie, precum materiile prime critice.
Pe agenda reuniunii figurează și teme precum energia, politicile climatice și viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2028–2034. România va pleda pentru măsuri care să contribuie la scăderea costurilor energetice și pentru reguli de tranziție adaptate realităților economice naționale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.