Poliția municipiului Cluj-Napoca a demarat o anchetă oficială în urma apariției în spațiul public a unor imagini șocante care surprind un adolescent bătut și lăsat aproape inert pe asfalt!
Incidentul s-a produs în data de 30 ianuarie, pe strada Alexandru Vaida Voievod, chiar în fața unui centru comercial din oraș. În filmările publicate de presa locală, victima poate fi văzută la pământ, având dificultăți de mișcare, în timp ce pe carosabil se observă o pată mare de sânge.
Victima este un tânăr în vârstă de 17 ani care, în urma agresiunii, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de urgență.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În prezent, autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc conflictul dintre cei doi tineri și pentru a dispune măsurile legale care se impun împotriva agresorului.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro