Ministerul Sănătății anunță majorarea valorii punctului în ambulatoriu de la 1 ianuarie 2026

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România 

Ministerul Sănătății face un pas important pentru consolidarea sistemului medical din România. Ministrul Alexandru Rogobete a anunțat oficial creșterea valorii punctului în ambulatoriu la 6,5 lei, măsură care va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026

Sursa foto: Ministerul Sănătăţii – România 

Potrivit Ministerul Sănătății – România, decizia este rezultatul unor negocieri complexe, purtate cu responsabilitate și susținute de date clare privind impactul bugetar. Ambulatoriul este recunoscut ca un pilon esențial al sistemului de sănătate, având un rol-cheie în prevenție, diagnostic timpuriu și continuitatea îngrijirilor medicale.

Ambulatoriul, cheia degrevării spitalelor

Un ambulatoriu bine finanțat înseamnă mai puține urgențe inutile și spitale mai puțin aglomerate. Problemele medicale pot fi tratate din timp, iar pacienții câștigă acces mai rapid la servicii eficiente și de calitate.

Creșterea valorii punctului este susținută financiar din economiile realizate prin combaterea concediilor medicale fictive. Măsurile aplicate în această vară au generat economii de aproximativ 120 de milioane de lei lunar, fonduri redirecționate către servicii medicale și îngrijirea pacienților.

Deși inițial majorarea fusese amânată printr-o ordonanță fiscală, Ministerul Sănătății a revenit la masa discuțiilor, reușind să mențină creșterea și să stabilească un termen clar de aplicare. Astfel, ambulatoriul primește predictibilitatea necesară pentru a funcționa eficient.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article