Val de scumpiri la alimente din 2026! Toți românii vor resimți impactul

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Noile taxe introduse de stat pentru producătorii români ar putea avea ca efect reducerea cantității de legume de pe piață și, implicit, creșterea prețurilor!

Atât proprietarii de sere și solarii, cât și fermierii care cultivă legume în câmp vor fi obligați să plătească impozite mai mari, în urma majorării taxelor pentru terenurile agricole.

Deși agricultorii au cerut în repetate rânduri eliminarea legii care prevede impozitarea solariilor, actul normativ a fost promulgat de președinte. Decizia a stârnit nemulțumiri puternice în rândul fermierilor, care susțin că se confruntă deja cu costuri de producție foarte ridicate.

„Costurile de producție au crescut constant. În ultimii doi-trei ani, cheltuielile sunt cu aproximativ 70% mai mari. Câștigăm foarte puțin. În această toamnă, am ieșit pe pierdere la tomate, pentru că nu s-au vândut”, a declarat Gelu Dobre, producător de legume.

În județul Ilfov, de exemplu, impozitul pentru un solar de 1.500 de metri pătrați va ajunge la valori cuprinse între 500 și 600 de lei. În aceste condiții, mulți fermieri spun că vor fi nevoiți să reducă suprafețele cultivate și să majoreze prețurile.

„Vom cultiva mai puțin. Investim, dar dacă nu avem plusvaloare, nu se justifică. Prețurile ar trebui să crească, însă rămâne de văzut dacă vor fi acceptate de consumatori”, a mai spus Gelu Dobre.

Problemele nu se opresc aici. Baza de impozitare pentru terenurile agricole a crescut cu 140%, ceea ce adaugă o presiune suplimentară asupra producătorilor independenți.

„Dacă până acum plăteam 52 de lei pe hectar, vom ajunge la 132 de lei. Sumele nu par mari, dar sunt obligații fără beneficii reale pentru agricultori”, a explicat Vlad Gheorghe, președintele OIPA Legume Fructe.

Potrivit acestuia, scumpirile ar putea duce la consecințe serioase: fie prețurile vor crește, fie, în lipsa vânzărilor, suprafețele cultivate s-ar putea reduce cu până la 50% anul viitor.

În prezent, România are aproximativ 50.000 de hectare cultivate cu legume în câmp și în solarii.

Există însă și o posibilă soluție. Producătorii care se asociază în cooperative agricole ar putea fi scutiți de aceste majorări.

Totodată, PSD a anunțat că dorește eliminarea taxării solariilor, propunere ce urmează să fie discutată în cadrul ședinței de coaliție. Măsura ar putea fi anulată prin așa-numita „ordonanță trenuleț”, care ar urma să fie adoptată până la finalul anului.

Share This Article