Poliția Română intensifică acțiunile pentru siguranța elevilor în școli și în zonele adiacente

Constantin Corina
3 Min Read

În perioada 28 noiembrie – 4 decembrie 2025, Poliția Română a derulat noi acțiuni de prevenire și combatere a violenței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar, în cadrul Planului național de combatere a violenței școlare, pentru anul școlar 2025 – 2026

Pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în traseele de patrulare, în special în intervalele de început și final al cursurilor. În aceeași perioadă, au fost desfășurate 1.728 de activități educative și de prevenire, la care au participat 47.021 de elevi, profesori și părinți.

Activități dedicate prevenirii violenței și consumului de droguri

Dintre acțiunile derulate, 751 au avut ca temă prevenirea infracțiunilor comise cu violență, cu accent pe fenomenul de bullying și violența școlară. Alte 211 activități au vizat informarea elevilor cu privire la riscurile consumului și traficului de droguri sau substanțe interzise.

Polițiștii au realizat, de asemenea, 201 controale privind modul de asigurare cu pază al unităților de învățământ, precum și 93 de verificări ale semnalizării la trecerile pentru pietoni din zonele adiacente școlilor.

În aceeași perioadă, polițiștii au asigurat intervenția la 46 de evenimente sesizate în incinta sau în apropierea unităților de învățământ. Totodată, au avut loc 100 de întâlniri ale Grupurilor de acțiune locale, pentru adaptarea măsurilor de prevenire și consolidarea comunicării între instituții.

Campania națională împotriva violenței școlare continuă

Ca urmare a rezultatelor pozitive din anul școlar anterior, Poliția Română continuă Campania națională „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, prin implementarea proiectului „Scoate violența școlară din anonimat!”, derulat în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor (CNP).

Proiectul vizează creșterea gradului de conștientizare privind siguranța în mediul școlar, prevenirea victimizării minorilor și combaterea delincvenței juvenile. Programul se adresează elevilor, părinților și cadrelor didactice din întregul sistem de învățământ preuniversitar.

Acțiuni constante pe parcursul anului școlar

Poliția Română anunță că va continua activitățile și acțiunile de prevenire pe tot parcursul anului școlar 2025 – 2026, pentru asigurarea unui climat sigur și echilibrat în școli, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article