Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) își așteaptă vizitatorii luni, 1 decembrie, cu un program special dedicat Zilei Naționale
Instituția prezintă, în premieră, un album fotografic cu valoare istorică excepțională: „Alba Iulia 1 dec. 1918. Aspecte inedite de la marea adunare populară”, realizat de Samoilă Mârza, cunoscut drept „fotograful Unirii”.
Albumul, care conține 20 de imagini — între care singurele fotografii existente de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia — poate fi admirat în expoziția Capodopere din patrimoniul MNIR. Printre acestea se regăsesc cadre de pe Câmpul Unirii, momentul citirii declarației de unire de către episcopul Iuliu Hossu și o imagine cu Aurel Vlad rostind o cuvântare. Alte fotografii surprind momente dinaintea și de după ziua de 1 decembrie 1918, precum plecarea delegațiilor, scene din Viena sau intrarea armatei române în oraș.
Pe lângă exponatul special, MNIR organizează și un recital de muzică românească, Graiul dulce românesc, susținut de ArtPulse, de la ora 12:00, în Sala Lapidarium. Programul reunește lucrări de Enescu, Jora, Dima, Brediceanu și alți compozitori care au marcat identitatea culturală românească.
Muzeul va fi deschis între orele 09:00 și 17:00, iar accesul va fi gratuit. Publicul va putea vizita, de asemenea, expozițiile permanente și temporare: Tezaurul istoric, Lapidarium, Copia Columnei lui Traian, …la îndeMână, Lumea loteriei românești, Conservare–Restaurare și altele.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.