Descoperire majoră semnată de un român: Dr. Dan V. Palcu Rolier rescrie începuturile umanității printr-un studiu publicat în “Nature Communications”

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Autoritatea Națională de Cercetare

Un cercetător român aduce din nou România în atenția lumii științifice internaționale. Dr. Dan V. Palcu Rolier, geolog afiliat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, Universitatea din São Paulo și Universitatea Utrecht, este coautorul unui studiu publicat în prestigioasa revistă “Nature Communications”, care oferă o nouă perspectivă asupra începuturilor umanității.


Echipa internațională de cercetători din care face parte a investigat situl arheologic Namorotukunan, aflat pe malul Lacului Turkana din Kenya, unde au fost descoperite mai multe niveluri preistorice ce conțin unelte de piatră de tip Oldowan. Aceste unelte, realizate în mod continuu pe parcursul a peste 300.000 de ani, reprezintă una dintre cele mai lungi perioade de stabilitate tehnologică cunoscute în evoluția umană.

Este un punct de cotitură în evoluția umană. Acum aproximativ 2,75 milioane de ani, în Turkana, oamenii s-au adaptat schimbărilor climatice. Au rămas și au folosit uneltele, nu au fost copleșiți de incendii și de instalarea deșertului,” explică Dr. Dan V. Palcu Rolier. explică Dr. Dan V. Palcu Rolier.


Potrivit studiului, cele trei niveluri principale analizate au fost datate la aproximativ 2,75 milioane, 2,60 milioane și 2,44 milioane de ani, oferind dovezi solide că primele comunități umane au rămas în zonă, adaptându-se la schimbările climatice prin ingeniozitate și reziliență, nu prin migrație.

Studiul complet poate fi consultat pe site-ul Nature Communications, iar mai multe detalii vor fi publicate în următorul număr al revistei InHouse.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article