Bărbat reținut după ce ar fi furat același câine de două ori! Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Bărbat reținut după ce ar fi furat același câine de două ori
Potrivit cercetărilor, în seara zilei de 19 octombrie a.c., acesta ar fi pătruns în curtea unui bărbat de 48 de ani, din municipiul Târgoviște, de unde ar fi sustras un exemplar canin. După ce proprietarul și-a recuperat animalul, suspectul ar fi revenit, în noaptea de 29 octombrie, în aceeași curte și ar fi furat din nou câinele.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat, pe parcursul zilei de 30 octombrie, magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.