Prețurile alimentelor au crescut cu până la 32% în septembrie!
Rata inflației s-a menținut în luna septembrie la 9,9% potrivit datelor oficiale. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la fructele proaspete, unde prețurile au urcat cu peste 32%. În același timp, uleiul, margarina și laptele de vacă s-au scumpit cu mai mult de 10%.
Deși inflația pare stabilizată, creșterea costurilor se resimte puternic în coșul zilnic al românilor. Față de toamna anului trecut, produsele alimentare, nealimentare și serviciile sunt, în medie, cu aproape 10% mai scumpe, ceea ce afectează direct puterea de cumpărare a populației.

Alimentele de bază, tot mai scumpe
În septembrie, prețurile la fructe au crescut spectaculos — merele costă între 4 și 10 lei kilogramul, iar strugurii ajung la 15 lei/kg. Uleiul, laptele și produsele lactate au înregistrat, de asemenea, scumpiri de peste 10% comparativ cu anul 2024.
Nici produsele nealimentare nu au fost ocolite de creșteri, în special energia electrică, unde prețurile au urcat cu aproape 70% față de anul trecut. Acest lucru a determinat și majorări indirecte la raft, din cauza costurilor mai mari de producție și transport.
Odată cu noile taxe și scumpiri, consumul a început să scadă. Vânzările cu amănuntul au trecut de la o creștere anuală de 3,5% la o contracție de -2,1%.
„Datele statistice de la INS arată că economia încearcă să se autoregleze. Puterea de cumpărare scade, iar comercianții sunt nevoiți să limiteze creșterile de preț pentru a nu rămâne cu marfa pe stoc. Prețurile funcționează ca un elastic — dacă tragi prea mult de ele, se rup”, a explicat analistul economic Adrian Negrescu pentru Antena 3 CNN.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro