Deputatul Mircea Roșca a anunțat că Ploieștiul va beneficia de sprijin financiar guvernamental pentru a asigura căldură populației în sezonul rece 2025–2026.
Ministerul Finanțelor a aprobat un împrumut garantat de aproximativ 50 de milioane de lei, destinat achiziției de gaze naturale necesare funcționării sistemului centralizat de termoficare.

Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate de Mircea Roșca cu ministrul Alexandru Nazare, pornind de la dificultățile cu care s-au confruntat ploieștenii în sezoanele trecute. Fondurile sunt acordate prin Ordonanța de Urgență adoptată recent de Guvernul României, la propunerea Ministerului Finanțelor.

„Această măsură asigură continuitatea furnizării agentului termic către populație și protejează comunitatea locală de eventualele dificultăți generate de creșterea costurilor cu combustibilul.”, a transmis Mircea Roșca.
Prin sprijinul financiar acordat, se asigură funcționarea stabilă a unui serviciu public esențial, de care depind mii de familii din municipiul Ploiești și din județul Prahova. Deputatul a subliniat că acest ajutor este vital pentru trecerea cu bine a sezonului rece și pentru menținerea unui nivel corespunzător al confortului termic în locuințe.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.