Probleme pentru Pescobar în Elveția! Patronul Tavernei Racilor a rămas fără noul său iPhone 17, după ce dispozitivul i-a fost furat chiar în incinta hotelului Marriott unde era cazat
Afaceristul, foarte activ pe rețelele sociale și urmărit de peste 700.000 de oameni, a povestit întreaga întâmplare și a făcut haz de necaz în stilul său caracteristic.
Cum a dispărut telefonul
Totul s-a întâmplat după prima noapte petrecută la hotel.
Paul Nicolau, poreclit Pescobar, nu s-a simțit bine și a cerut schimbarea camerei. În timpul mutării bagajelor, iPhone-ul său 17, model proaspăt lansat și cumpărat din Londra cu peste 9.000 de lei, a dispărut. Pe lângă prețul ridicat, Pescobar a achitat și taxe vamale de aproximativ 2.200 de lei pentru a-l aduce în țară.
„Dragilor, să vedeți cum mi s-a furat telefonul, iPhone 17, de la Marriott, ca să înțelegeți că se întâmplă și la case mai mari. Mi-am schimbat camera, mi-au transferat bagajele, dar fără telefon. Era un iPhone 17, 2 TB, albastru, pe care oricum nu prea-l plăceam”, a povestit el pe Instagram.
Reacția lui Pescobar
Deși paguba nu este deloc mică, afaceristul a preferat să rămână optimist și chiar a glumit pe seama situației.
„Nu e nicăieri, nici la obiecte pierdute. Dar uite că se întâmplă și la case mai mari. România e cea mai tare, acolo nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva. Oricum, nu-mi plăcea culoarea albastru, acum mă duc să-mi iau unul portocaliu”, a spus el.
Astfel, Pescobar a anunțat că își va cumpăra un nou telefon direct din Elveția, considerând incidentul doar o pierdere de moment.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro