ANM – Vreme foarte rece, ploi şi vânt, iar la munte va ninge, de joi până sâmbătă seară. Cea mai afectată va fi jumătatea sudică a ţării, pentru care au fost emise atenţionări cod galben şi portocaliu de ploi şi de vânt. Vizată, inclusiv Capitala – HARTA

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare bruscă a vremii începând de joi, 2 octombrie, până sâmbătă seară. Temperaturile vor scădea semnificativ, vor fi ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte, la altitudini de peste 1500 de metri. Cea mai afectată zonă va fi jumătatea sudică a țării, inclusiv Capitala, pentru care au fost emise coduri galben și portocaliu.
Cum va fi vremea între 2 și 4 octombrie
ANM anunță temperaturi maxime cuprinse între 7 și 17 grade Celsius și minime între 0 și 10 grade, cu valori mai coborâte în estul Transilvaniei. Ploile vor cuprinde treptat toată țara, iar cantitățile de apă vor fi semnificative:
- 25–50 l/mp în majoritatea regiunilor
- peste 70–90 l/mp în sudul țării
La munte, peste 1500 m altitudine, va ninge abundent și temporar viscolit. Stratul de zăpadă ar putea atinge 30–40 cm în Carpații Meridionali și de Curbură.
Vântul va sufla cu putere în sud, est, la munte și local în restul țării, cu intensificări de 45–55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea rafalele pot ajunge la 60–70 km/h.
Cod galben și portocaliu pentru ploi și vânt
Pentru intervalul 2 octombrie, ora 10 – 3 octombrie, ora 10, ANM a emis mai multe avertizări:
Cod galben de ploi
- vestul Munteniei și sudul Banatului
- cantități de apă de 25–35 l/mp, local 40–50 l/mp
Cod portocaliu de ploi
- județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj
- cantități de apă de 50–70 l/mp
Cod galben de vânt
- Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei
- intensificări ale vântului de 50–70 km/h
Cod portocaliu de vânt
- Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov
- București și litoralul județului Constanța
- rafale puternice, de 70–85 km/h
Ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă la munte
În Carpații Meridionali și de Curbură, la peste 1500 m altitudine, se vor înregistra ninsori temporar viscolite, cu strat de zăpadă de 10–20 cm.
De asemenea, în județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba și Sibiu, stratul de zăpadă va fi mult mai consistent, de 30–40 cm, afectând traficul și activitățile montane.
Meteorologii recomandă populației să urmărească actualizările prognozei și avertizările de vreme severă, având în vedere riscurile asociate precipitațiilor abundente și vântului puternic.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.