Senatorul PSD Daniel Zamfir declară, vineri, că ministrul USR Diana Buzoianu a semnat ”cu mâna tremurând şi cu nodul în gât” Acordul de Mediu, care ar fi trebuit semnat cu două luni în urmă, pentru finalizarea lucrării la hidrocentrala Paşcani şi o avertizează că nu va scăpa de PSD până nu va debloca şi celelalte trei hidrocentrale.
Zamfir: „o primă victorie, urmează celelalte trei”
Senatorul social-democrat Daniel Zamfir a salutat emiterea acordului de mediu pentru Hidrocentrala Pașcani, dar a criticat modul în care ministra Mediului, Diana Buzoianu, a gestionat procesul.
Într-o postare pe Facebook, acesta a afirmat că documentul ar fi trebuit semnat „cu două luni în urmă” și a avertizat-o pe Buzoianu că PSD va continua să facă presiuni până când vor fi deblocate și celelalte trei proiecte similare.
„O avertizez, din nou, pe dna ministru că nu va scăpa de PSD până nu va debloca și celelalte trei hidrocentrale!”, a scris senatorul.
Critici la adresa întârzierilor
Zamfir a susținut că amânările nu au fost justificate, acuzând Ministerul Mediului că ar fi căutat pretexte pentru a întârzia proiectele.
„Nevoia României de a avea aceste hidrocentrale e mult mai importantă decât grija dvs. pentru peștișorii, păsărelele și popândăii de pe acolo”, a declarat acesta, ironizând argumentele ecologice invocate în dezbaterea publică.
Instrucțiuni pentru deblocarea proiectelor
Senatorul PSD i-a transmis ministrei că pentru avizarea celorlalte hidrocentrale nu este nevoie de un act normativ nou, ci doar de convocarea Comisiei de Analiză Tehnică din minister.
„Comisia trebuie să constate că s-au parcurs toate procedurile și că sunt obținute absolut toate avizele necesare, iar dvs. să semnați acordul, așa cum ați făcut azi”, a precizat Zamfir.
Suspiciuni privind legăturile cu ONG-uri
În aceeași postare, Zamfir a sugerat că întârzierea ar fi avut legătură cu „ajutorul dat ONG-urilor prietene”, acuzând-o pe ministra Mediului că ar încerca să găsească noi pretexte pentru a amâna deciziile.
„Vă asigur că nu mai merge. Ați tras destul de timp”, a conchis senatorul PSD.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.