Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești și ai Direcției Silvice Prahova, au descoperit o cantitate impresionantă de lemn fără documente legale la un operator economic din Sinaia.
Controlul, desfășuratieri, a scos la iveală o diferență majoră între stocurile scriptice și cele existente în depozit. În urma verificărilor, autoritățile au găsit în plus aproximativ 175 de metri cubi de lemn rotund și lemn de foc, din mai multe specii.
Întreaga cantitate a fost ridicată și predată în custodia Ocolului Silvic Sinaia, iar polițiștii au deschis dosar penal. Diferența depășea cu mult limitele admise de lege, care prevăd că abaterea dintre stocurile declarate și cele reale nu poate fi mai mare de 20% sau cel puțin 10 metri cubi.
Ancheta este în desfășurare, iar operatorul economic urmează să răspundă pentru neregulile constatate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV