Ministerul Educației anunţă că nu vor apărea probleme privind asigurarea fondurilor necesare pentru plata salariilor și a burselor în acest an

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Ministerul Educației a transmis, marți, într-un comunicat de presă, că până la sfârșitul acestui an nu vor apărea probleme legate de plata salariilor și a burselor!

„Ca urmare a unor declarații repetate în spațiul public, precizăm că, în ciuda măsurilor de austeritate implementate recent pentru gestionarea crizei fiscal-bugetare, fondurile necesare pentru plata salariilor și a burselor sunt asigurate”, se arată în comunicat.

Totodată, ministrul Educației, Daniel David, a subliniat că odată cu adoptarea acestor măsuri, sistemul de educație și cercetare trebuie să funcționeze într-o logică de stabilitate și dezvoltare.

Share This Article