Daniel David, ministrul Educației, a explicat luni seara care va fi situația burselor pentru elevi și studenți în anul școlar și universitar 2025-2026. Oficialul a subliniat că statul nu mai dispune de fondurile necesare pentru a menține bursele la nivelul din ultimii doi ani, însă a garantat că studenții vor primi mai mulți bani decât în anul 2022-2023, chiar dacă sumele nu vor atinge nivelul record din 2023-2025.
Ministrul a explicat că universitățile pot suplimenta fondurile proprii pentru bursele studenților, astfel încât acestea să fie acordate pe parcursul a 12 luni. „Trebuie să revenim la fondul pe care l-am avut, mai ales în zona învățământului superior. Am lăsat universitățile să poată suplimenta fondul de burse și pentru studenții de la buget și taxă”, a declarat Daniel David.
În ceea ce privește elevii, ministrul a pus accent pe bursele sociale, care constituie uneori singurul sprijin financiar pentru copiii din medii defavorizate, asigurându-le astfel accesul la școală. Bursele de merit au fost regândite și ajustate în funcție de buget, iar premiile pentru olimpici vor fi protejate și menținute.
Daniel David a precizat că modificările sunt temporare și că, odată cu stabilizarea situației fiscal-bugetare, fondurile pentru burse vor fi readuse la nivelul anterior, asigurând un sprijin constant atât pentru elevi, cât și pentru studenți.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.