Reprezentanții sindicatelor din Educație au anunțat luni, după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, că vor boicota deschiderea anului școlar și că protestele se vor amplifica, acuzând Guvernul că ignoră solicitările cadrelor didactice.
Întâlnirea a avut loc în contextul nemulțumirilor provocate de măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar. Sindicaliștii cer demisia ministrului Educației, Daniel David, și au anunțat continuarea acțiunilor de pichetare și în zilele următoare.
Potrivit liderilor sindicali, deși premierul i-a ascultat, acesta „nu a părut că a și auzit” revendicările lor. Aceștia au precizat că anul școlar va începe pe 1 septembrie doar formal, urmând ca pe 8 septembrie, data stabilită pentru începerea cursurilor, să fie decis dacă orele vor fi efectiv desfășurate sau nu.
Sindicaliștii avertizează că protestele vor continua și vor lua amploare în perioada următoare, dacă Guvernul nu răspunde revendicărilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.