Echipele Administrației Bazinale de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, continuă intervențiile pentru înlăturarea efectelor severe ale inundațiilor care au afectat orașul Broșteni, județul Suceava

Acțiunile sunt desfășurate cu sprijinul colegilor din SGA Vrancea, SGA Bacău, SHI Pașcani, precum și al echipelor din cadrul Apele Române Mureș și Apele Române Someș-Tisa.

Se intervine în patru puncte critice pentru:

  • Decongestionarea albiilor râurilor Cotârgași, Holdița, Neagra și Suha
  • Îndepărtarea obstacolelor și a aluviunilor acumulate în urma viiturilor
  • Restabilirea accesului către locuințele afectate de ape

Una dintre cele mai importante realizări din ultimele ore este devierea controlată a râului Neagra, care acum trece din nou pe sub podul avariat. Această acțiune a permis stabilizarea zonei și creează condiții de siguranță pentru începerea lucrărilor de reparație a podului.

Pentru desfășurarea intervențiilor, au fost mobilizate în teren următoarele utilaje:

  • 4 excavatoare standard
  • 3 excavatoare cu braț lung
  • 2 buldozere
  • 1 încărcător frontal de tip Wola
  • 4 mașini de teren
  • 1 autoutilitară

Coordonarea operațiunilor este asigurată direct din teren de directorul Administrației Bazinale de Apă Siret, Relu Adam, aflat permanent la fața locului pentru supervizarea lucrărilor.

Reprezentanții Apelor Române transmit mulțumiri tuturor echipelor implicate pentru mobilizarea exemplară și profesionalismul demonstrat în gestionarea acestei situații de urgență.

Intervențiile vor continua până la remedierea completă a pagubelor și revenirea la normal în zonele afectate. Autoritățile locale colaborează strâns cu echipele de intervenție pentru a asigura sprijinul necesar populației din zonele afectate.