Astăzi, 29 iulie, la Ploiești, autoritățile județene și locale au organizat o ceremonie festivă pentru a marca Ziua Imnului Național, simbol esențial al identității și demnității românești
Evenimentul s-a desfășurat pe esplanada Palatului Administrativ și a adunat oficiali, militari, elevi și cetățeni dornici să cinstească această zi importantă.


Manifestarea a inclus intonarea strofelor imnului „Deșteaptă-te, române!”, discursuri solemne și momente dedicate evidențierii rolului fundamental pe care imnul l-a avut de-a lungul istoriei, ca simbol al luptei pentru libertate și unitate națională.
