Un fenomen tot mai vizibil în companiile din România, dar și la nivel global, ia amploare în rândul tinerilor angajați. Este vorba despre „quiet quitting”, adică „demisia tăcută”. Nu vorbim despre oameni care își dau demisia în sens clasic, ci despre cei care, deși rămân la locul de muncă, aleg să facă strictul necesar, fără implicare, fără ore suplimentare și fără entuziasm.
Fenomenul, alimentat de oboseală, lipsa de motivație și nemulțumirea față de condițiile de muncă, este o formă de protest tăcut față de cultura „trage cât poți”, care a definit multe medii de lucru în ultimele decenii. Tot mai mulți tineri refuză ideea că trebuie să-și sacrifice viața personală pentru performanță și aleg, în schimb, un echilibru. Nu sunt leneși, așa cum sunt uneori etichetați, ci mai degrabă dezamăgiți de promisiuni nerespectate, salarii mici sau lipsa unei perspective reale de evoluție.
În spatele acestui comportament se ascunde o întrebare esențială: de ce să te implici peste măsură, dacă angajatorul nu oferă recunoaștere sau stabilitate? Tinerii din generațiile actuale nu mai vor să fie definiți prin funcție sau prin câte ore stau peste program. Ei vor sens, echilibru și un mediu în care vocea lor contează. „Quiet quitting” devine astfel o formă de autoapărare într-o piață a muncii în care burnout-ul a devenit norma, nu excepția.
Pentru angajatori, acest val tăcut ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu mai e suficient să oferi un salariu și un birou. Contează cultura organizațională, respectul, flexibilitatea și sentimentul că munca are un rost. Dacă tăcerea devine modul prin care oamenii reacționează, problema nu e la ei – ci în felul în care este gândit și condus locul de muncă.
„Quiet quitting” nu înseamnă că tinerii nu mai vor să muncească. Înseamnă, mai degrabă, că nu mai acceptă să o facă în orice condiții. Iar acest mesaj, transmis în tăcere, merită ascultat cu atenție.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
