Intervenție ISU Tulcea în apropiere de Maliuc: O ambarcațiune cu 12 persoane a eșuat la mal / Elicopterul SMURD a preluat o femeie / Alți patru răniți, inclusiv doi copii, transportați la spital!

O intervenție de urgență are loc sâmbătă în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea, după ce o ambarcațiune cu 12 persoane a intrat în mal, potrivit informațiilor transmise de ISU Tulcea.

La fața locului acționează o ambarcațiune SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, a fost solicitat un elicopter SMURD pentru preluarea unei femei aflate în stare mai gravă.

Toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, însă prezintă diferite traumatisme. Din cauza adâncimii reduse a apei în zona accidentului, victimele sunt preluate cu bărcile voluntarilor și transportate la ambulanțele aflate pe mal.

O femeie a fost preluată de elicopterul SMURD, în timp ce o altă femeie și doi copii, împreună cu un bărbat, sunt transportați către Spitalul Județean Tulcea cu ambulanțele SAJ.

„Se intervine pentru acordarea primului ajutor și evacuarea victimelor către unități spitalicești, în funcție de starea medicală. Toate victimele sunt conștiente”, a transmis ISU Tulcea.

Accidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar în sprijin s-au deplasat rapid o ambarcațiune SMURD din cadrul Pichetului de Nave Operative Crișan și două echipaje SAJ.

Cauzele producerii incidentului urmează să fie stabilite.