Ministerul Educației anunță că, în urma contestațiilor depuse la examenul de Bacalaureat 2025, aproape 38.000 de lucrări au avut note modificate, iar rata de promovare a crescut cu 2,2 procente.
În sesiunea iunie 2025 a examenului de Bacalaureat, elevii au depus 39.734 de contestații, reprezentând 13,11% din totalul lucrărilor. După reevaluarea acestora, 37.947 de note au fost modificate, fie în sens pozitiv, fie negativ. Cele mai multe contestații au fost la Limba și literatura română (17.004), urmate de proba obligatorie a profilului (11.682), proba la alegere (10.737) și limba maternă (311).
Majoritatea modificărilor au fost minore: la română și limba maternă, peste 50% dintre diferențele de notare au fost sub 0,5 puncte, iar la probele de specialitate acest procent a trecut de 70%. De exemplu, 77,22% dintre lucrările de la proba la alegere au avut diferențe mici, iar pentru 673 dintre acestea nota nu s-a schimbat deloc.
După rezolvarea contestațiilor, rata de promovare a urcat de la 74,3% la 76,5%. În total, 80.092 de candidați au promovat examenul, dintre care 75.662 din promoția curentă (81,9% rată de succes) și 4.430 din promoțiile anterioare (35,8%). De asemenea, 33 de elevi au obținut media 10, cu 9 mai mulți decât la afișarea inițială.
La nivelul probelor, cele mai multe note de 10 s-au înregistrat la Matematică (2.700) și Logică și argumentare (970), în timp ce 241 de elevi au luat nota maximă la Limba română.
Un număr de 24.602 candidați au fost respinși, iar 64 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.