Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că reducerea subvenţiilor acordate partidelor politice, alături de alte măsuri bugetare, va fi inclusă în rectificarea bugetară. Acesta a subliniat că toţi actorii din societate, inclusiv formaţiunile politice, trebuie să contribuie la efortul de corecţie fiscală.

„Reducerea subvenţiilor pentru partide şi toate celelalte măsuri care urmează să fie puse în practică vor fi adoptate la rectificarea bugetară. Consider că toată lumea, inclusiv partidele politice şi cei aflaţi în funcţii de conducere, trebuie să fie parte a acestui efort naţional de corecţie”, a afirmat Bolojan, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria.

Premierul a subliniat că actualul context economic impune ajustări ferme, afirmând că „lucrurile care au fost posibile în anii trecuţi nu mai sunt sustenabile acum” şi că este esenţială corectarea dezechilibrelor acumulate în timp.

„Nu este vorba despre populism, ci despre o necesitate reală în interesul cetăţenilor ţării noastre”, a mai precizat Ilie Bolojan, reafirmând angajamentul Guvernului de a adopta măsuri responsabile pentru redresarea fiscal-bugetară.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.