Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a oferit noi detalii despre exercițiul național „Seism 2025”, aflat în plină desfășurare!

Potrivit acestuia, scenariul presupune intervenția a peste 3.000 de forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății, alături de voluntari și organizații neguvernamentale. Aceștia acționează cu peste 300 de mijloace tehnice în zonele grav afectate de cutremur: București-Ilfov, Călărași și Ialomița.

„Conform ultimei raportări de duminică, 22 iunie, ora 14:00, avem mobilizate aproximativ 3.000 de forțe – pompieri, paramedici, piloți, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, dar și personal din administrația locală, personal medical și voluntari. Toți sunt implicați activ în intervenții în zonele cu impact major ale seismului”, a precizat Arafat.

În cadrul exercițiului, sunt în desfășurare 230 de misiuni de căutare și salvare.

Bilanțul provizoriu al simulării indică 48 de localități afectate, dintre care 44 sunt orașe și municipii, iar patru sunt comune, din 23 de județe, inclusiv municipiul București.

Numărul total al victimelor se ridică la 20.116, dintre care peste 4.000 sunt decedați, majoritatea în Capitală.

Până la ora 14, autoritățile au evacuat și cazat 1.975 de persoane în spații puse la dispoziție de autoritățile locale – săli de sport, hoteluri, școli sau cămine. Dintre aceștia, 1.517 sunt adulți (766 bărbați și 750 femei) și 458 sunt copii.

În ceea ce privește pagubele simulate, Arafat a menționat:

  • 2 aeroporturi avariate sau afectate,
  • 7 instituții culturale avariate și 9 complet distruse,
  • 9 sedii ale unor operatori economici distruse,
  • 12 clădiri ale administrației publice afectate și 11 complet distruse,
  • 3 spitale care au suferit pagube.

Aceste date reflectă amploarea exercițiului „Seism 2025”, organizat pentru a testa capacitatea de reacție a autorităților în cazul unui cutremur major.