Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, marți, un al treilea grup de pelerini români a părăsit teritoriul Israelului și se află în prezent în Egipt!

De acolo, cetățenii români vor fi transportați cu un zbor special organizat de autoritățile bulgare către Sofia, de unde își vor continua drumul spre România pe cale rutieră.

MAE a transmis, marți seară, că, în contextul deteriorării semnificative a situației de securitate din Orientul Mijlociu și a închiderii spațiului aerian în mai multe țări din regiune, depune eforturi constante pentru a găsi soluții optime în vederea protecției consulare a cetățenilor români.

Până acum, două grupuri de pelerini au ieșit deja din Israel prin punctul de trecere Eilat-Taba către Egipt, cu sprijinul Ambasadelor României din Tel Aviv și Cairo, precum și al Oficiului de reprezentare de la Ramallah.

„Un al treilea grup a părăsit astăzi, 17 iunie, teritoriul Israelului prin același punct de trecere, fiind însoțit de o echipă consulară mobilă a Ambasadei României la Cairo până la Aeroportul internațional Sharm-el-Sheikh. În această seară, grupul va fi îmbarcat pe un zbor special operat de autoritățile bulgare. La sosirea în Sofia, o echipă consulară mobilă a Ambasadei României va acorda asistență, iar cetățenii își vor continua apoi călătoria spre țară pe cale rutieră. MAE mulțumește autorităților bulgare pentru colaborarea și sprijinul oferit”, se arată în comunicatul ministerului.

De asemenea, MAE anunță că sprijinul acordat cetățenilor români pentru revenirea în siguranță continuă, atât pentru cei aflați în Israel, cât și pentru cei din Republica Islamică Iran și Regatul Hașemit al Iordaniei.