Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești a marcat în avans Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, care se celebrează pe 14 iunie, printr-un eveniment dedicat celor care salvează vieți prin gestul generos al donării. Donatorii prezenți s-au bucurat de un moment artistic, dar și de mici atenții dulci oferite în semn de recunoștință.






La nivel național, inițiativa este susținută de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care marchează simbolic această zi prin plantarea de arbori ornamentali în curțile centrelor de transfuzie. La Ploiești, gestul s-a concretizat prin plantarea unui tuia în fața centrului, ca semn de respect și speranță pentru viitor.
Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești înregistrează anual între 22.000 și 25.000 de donatori, fiind un punct esențial în rețeaua medicală din regiune. Reprezentanții instituției subliniază importanța donării constante și rolul vital pe care îl joacă donatorii voluntari în sistemul sanitar.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook