Sursă foto: Hindustan Times

Un nou proiect de lege depus în Parlament vizează combaterea delincvenței juvenile, cu sancțiuni mai dure pentru părinții care nu își asumă responsabilitatea educației copiilor violenți

Deputatul PNL Florin Roman a depus un proiect legislativ care înăsprește sancțiunile aplicate în cazul minorilor ce comit acte de violență. Inițiativa, semnată împreună cu colegi din PNL și PSD, prevede ca părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică să poată fi pedepsiți cu închisoare de la unu la trei ani.

În prezent, măsurile aplicate în astfel de cazuri se rezumă, în general, la amenzi pentru părinți și recomandări privind consilierea psihologică, dar fără garanția aplicării acestei din urmă măsuri. „E nevoie de măsuri dure pentru ca fenomenul delincvenței juvenile să fie combătut, iar părinții minorilor violenți să înțeleagă că dacă nu își supraveghează copiii riscă viitorul familiei”, a declarat Florin Roman.

Proiectul propune și posibilitatea instituirii plasamentului copilului într-un centru rezidențial specializat, în cazul în care minorul a săvârșit o faptă cu violență și nu răspunde penal. În acest context, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului vor avea obligația legală de a înființa centre rezidențiale dedicate consilierii și reintegrării minorilor implicați în astfel de situații.

Inițiativa legislativă urmărește să responsabilizeze părinții și să reducă numărul cazurilor de violență în rândul minorilor, fenomen aflat într-o creștere alarmantă în ultimii ani.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.