Tensiunile cresc în orașul Breaza, după ce localnicii au solicitat ajutor pentru ca apa potabilă este infestată. Într-o adresă transmisă autorităților, cetățenii au cerut clarificări urgente din partea Primăriei și a operatorului Hidro Prahova SA, dar și implicarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a venit personal la Breaza și a stat de vorbă cu autorităile locale, cât și cu cetățenii, insă cei în măsură să rezolve cu adevăart problma, adică cei de la Hidro Prahova, au refuzat orice întâlnire. Mai mult reprezentații Hidro Prahova au transmis că ANPC nu ar avea competență legală în a investiga sau clarifica situația privind calitatea apei furnizate. Răspunsul a stârnit și mai multă nemulțumire în rândul locuitorilor, care acuză lipsa de transparență și solicită intervenția directă a președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone.

Într-o listă clară de cerințe, cetățenii din Breaza cer Primăriei publicarea tuturor analizelor apei, măsuri de protecție a sănătății publice, desemnarea responsabililor pentru monitorizarea calității apei, stabilirea unei surse oficiale de informare și realizarea, săptămânal, a unei contraexpertize independente din bugetul local.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.