Început de săptămână tensionat la Piața Centrală din Ploiești, unde primarul Mihai Polițeanu și-a respectat promisiunea de a demola chioșcurile ilegale din zonă.

„Așa cum am promis, demolăm chioșcurile ilegale de la piața de la Hale. Prea mult timp, Ploieștiul a fost orașul nimănui,” a declarat edilul, care a subliniat că măsura este parte a unei strategii de reorganizare urbană și de eliminare a haosului administrativ ce a dominat piața de ani buni.

Decizia a fost întâmpinată cu furie de comercianți, în special florarii, care susțin că își desfășoară activitatea acolo de peste 25 de ani. Aceștia au acuzat primăria de lipsă de dialog și au spus că nu li s-a oferit suficient timp pentru a găsi alternative. Tentativele de negociere au eșuat, inclusiv întâlnirea de vineri, când florarii au cerut un răgaz de o lună pentru a-și vinde marfa în perioada sărbătorilor.

„Am semnat un contract și am plătit pentru spațiile noastre. Nu înțelegem de ce acum ni se ia acest drept,” au declarat câțiva comercianți.

În replică, Polițeanu a explicat că primăria are doar două opțiuni: „Fie desființăm cu totul contractele, ceea ce ar însemna să lăsăm oamenii fără venituri, fie găsim o soluție mulțumitoare pentru toată lumea. Din păcate, nu putem ignora ilegalitățile.”

În ciuda protestelor și a tensiunilor din zonă, luni dimineață, acțiunea de demolare a început sub supravegherea poliției locale. Administrația a subliniat că scopul acțiunii este de a crea un spațiu urban mai organizat și curat, dar comunitatea rămâne divizată.

VIDEO AICI

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews