Kremlinul a subliniat „creșterea neobișnuită” a voturilor pentru actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și pentru integrarea europeană, în urma rezultatelor alegerilor.

„Indicatorii pe care îi vedem astăzi, pe care îi observăm, dinamica schimbărilor lor, desigur, ridică o mulțime de întrebări”, a declarat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat reporterilor, răspunzând la o întrebare a TASS.

„Ceea ce vedem este, desigur, rate mecanice și inexplicabile de creștere a voturilor în favoarea lui Sandu și în favoarea acelor participanți la referendum care sunt în favoarea orientării către Uniunea Europeană”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Potrivit lui, „orice observator care înțelege mai mult sau mai puțin esența proceselor politice poate înregistra aceste anomalii cu o creștere a acestor voturi”.

Context

Întrebarea adresată alegătorilor la referendum este următoarea: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” Prin urmare, consultarea populară are ca obiectiv modificarea Constituţiei, iar pragul de validare – prezenţă la vot a cel puţin o treime din alegătorii înscrişi – a fost trecut.

După centralizarea a 99,1% dintre procesele verbale, opțiunea „DA” (pentru aderarea la Uniunea Europeană) a obținut 50,3% (742.487 voturi), în timp ce opțiunea „NU” a primit 49,3% (733.648 voturi). Detaliile actualizate pot fi consultate aici.

În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, lucrurile sunt mai clare. Pe 3 noiembrie, intră în turul al doilea actuala preşedintă proeuropeană Maia Sandu şi candidatul prorus susţinut de socialişti Alexandr Stoianoglo.

Maia Sandu a câştigat detaşat primul tur, cu 42,02 la sută din voturi, în timp ce fostul procuror Alexandr Stoianoglo are 26,29 la sută, după prelucrarea datelor primite de la 98,42 la sută din secţiile de vot. Următorii candidaţi clasaţi sunt Renato Usatîi cu 13,73 la sută, Irina Vlah cu 5,44 la sută, Victoria Furtună 4,50 la sută, Vasile Tarlev – 3,22 la sută, Ion Chicu – 2,08 la sută. Ceilalţi patru candidaţi au sub 1 la sută.