sursă foto realitatea.net

Elevii care vor susține Evaluarea Națională în anul școlar 2024-2025 se vor confrunta cu o serie de modificări fată de examenul de anul acesta. Potrivit Ordinului ministrului Educației, publicat în Monitorul Oficial, printre noutăți se numără o zi liberă între probele examenului și posibilitatea de a vizualiza lucrările înainte de depunerea contestațiilor.

Evaluarea din acest an va fi gestionată digital, activitățile desfășurându-se printr-o platformă special dedicată. Aceasta reprezintă un pas înainte în modernizarea procesului de examinare, facilitând astfel accesul rapid la informații și gestionarea mai eficientă a datelor.

Selecția profesorilor evaluatori va fi mai riguroasă, aceștia fiind, de regulă, din rândul celor cu experiență în evaluările naționale. De asemenea, cadrele didactice cu abateri din sesiunile anterioare nu vor mai fi desemnate pentru acest examen.

Elevii nu vor putea intra în sălile de examen cu ghiozdane, telefoane mobile sau alte dispozitive electronice. Orice material nepermis va trebui lăsat într-un spațiu special amenajat, supravegheat de personal desemnat. În cazul încălcării regulilor, elevii riscă eliminarea din examen și notarea cu 1, chiar dacă nu au utilizat materialele interzise.

Calendarul probelor

Evaluarea Națională începe pe 23 iunie 2025 cu proba de Limba și literatura română, urmată de Matematică pe 25 iunie, oferindu-le elevilor o zi liberă între probe. După afişarea rezultatelor iniţiale, părinţii şi candidaţii vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune eventuale contestații, o măsură menită să sporească transparența procesului.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie 2025, după soluționarea contestațiilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews