Featured Video Play Icon

Selecționerul echipei de fotbal U21, Daniel Pancu, a anunțat lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocați pentru meciurile cu Muntenegru și Finlanda, din grupa de calificare pentru EURO 2025.

Naţionala României U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. După primele șase meciuri disputate, România U21 ocupă locul 2 (13 puncte), Elveția conduce grupa (14 puncte), iar Finlanda este pe locul 3, la egalitate cu Albania (10 puncte).

Fotbaliștii au primul meci vineri, 6 septembrie, ora 19:30. Partida dintre ROMÂNIA U21 – MUNTENEGRU U21, se joacă pe Stadion „Eugen Popescu”, în Târgoviște. Pentru aceaste meciuri, selecționerul Daniel Pancu a trimis 8 convocări preliminare pentru jucători care evoluează în afara României. De cealaltă parte, reprezentativa U20 are programate primele meciuri din noua ediție a Elite League U20. Naționala condusă de selecționerul Costin Curelea revine la Arad pentru duelul cu Germania (5 septembrie, ora 19:00), urmând ca peste 5 zile să evolueze în deplasare în compania Angliei (10 septembrie, ora 21:00, ora României).

By Costin