Portarul Denis Ștefan a încheiat cu echipa națională de juniori a României pe locul al 4-lea Trofeul „Carpați Niro”, competiție desfășurată în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, de sâmbătă până astăzi.

Sub îndrumarea antrenorului Vasile Boca, echipa a obținut o singură remiză, astăzi, împotriva Israelului, după ce a pierdut primele două jocuri în fața Serbiei și a Danemarcei. Rezultatele „tricolorilor” au fost următoarele:

  • România – Serbia 30-34 (13-15)
  • România – Danemarca 20-32 (11-15)
  • România – Israel 27-27 (14-12)

Deși România și Israel au avut rezultate similare, „tricolorii” s-au clasat pe locul 4 din cauza golaverajului general inferior: -16, față de -14 al israelienilor.

Denis Ștefan a fost declarat cel mai bun jucător al României în partida de astăzi, datorită evoluției excelente din prima repriză.

Turneul a fost parte a programului de pregătire pentru Campionatul European din Muntenegru, care va avea loc între 7 și 18 august.

Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal, în parteneriat cu Asociația Județeană de Handbal Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, CS Arhivarul, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și sub egida programului „Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews