Prințesa Kate a avut prima apariție publică după diagnosticul de cancer și tratamentul prin chimioterapie!

Prințesa Kate a Marii Britanii a sosit sâmbătă la Palatul Buckingham pentru prima sa apariție publică de la operația chirurgicală de acum cinci luni, care a dezvăluit că suferă de cancer, conform Reuters, citat de Hotnews.

Îmbrăcată într-o ținută albă, Kate a fost văzută sosind într-o mașină alături de soțul ei, prințul William, și cei trei copii ai lor, pentru a participa la evenimentul „Trooping the Colour”. Această paradă militară anuală în centrul Londrei marchează ziua oficială de naștere a monarhului britanic, regele Charles.

De la anunțul diagnosticului de cancer, Kate a urmat tratamentul chimioterapeutic preventiv, iar deși tratamentul continuă, îmbunătățirea stării sale de sănătate i-a permis să facă prima sa apariție publică după luna decembrie a anului trecut. Într-un mesaj personal rar, scris vineri, ea a menționat că progresele sunt bune, dar că se confruntă în continuare cu provocări.

„Abia aștept să particip la parada de sâmbătă și sper să pot asuma câteva angajamente publice în timpul verii”, a spus Kate în declarația sa. „Fac progrese bune, dar, așa cum știe oricine trece prin chimioterapie, există zile bune și zile mai dificile.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *