Un polițist a fost lovit cu o navetă de bere de un adolescent de 16 ani în timpul intervenției la o ardere ilegală de deșeuri în comuna Ciorogârla, județul Ilfov

În noaptea de joi spre vineri, polițiștii orașului Bragadiru au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din satul Dârvari, comuna Ciorogârla, mai multe persoane ardeau deșeuri. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au găsit cinci persoane care ardeau deșeuri pe stradă. La solicitarea polițiștilor de a stinge focul, un bărbat a devenit recalcitrant și a refuzat să se legitimeze, fiind astfel imobilizat de polițiști.

„În timpul imobolizării, unul dintre polițiști a fost agresat fizic, prin lovire, în zona capului, cu un obiect din plastic, de către o altă persoană, de 16 ani, aflată la fața locului, care ulterior a încercat să fugă, însă a fost imobilizată și încătușată imediat de polițiști. Facem precizarea că, întrucât mai multe persoane s-au îndreptat către polițiști în timp ce aceștia îl imobilizau pe tânărul de 16 ani, având asupra lor obiecte contondente, unul dintre polițiști a executat 3 focuri de armă, în plan vertical, după ce, în prealabil, i-au somat pe aceștia să se îndepărteze din locul respectiv”, transmite, vineri, Poliția Ilfov.

Un echipaj medical a sosit la sediul subunității de poliție pentru a acorda îngrijiri polițistului rănit, transportându-l ulterior la o unitate medicală. După ce i-au fost acordate îngrijirile de specialitate și au fost efectuate investigații suplimentare, polițistul nu a rămas internat.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu s-a deplasat la sediul Poliției Orașului Bragadiru pentru a continua cercetările privind infracțiunea de ultraj. În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 16 ani.

De asemenea, polițiștii din Bragadiru au aplicat șase sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice, precum și pentru regimul deșeurilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *