Astazi, începând cu orele 13.30, sindicatele afiliate Federației Publisind din Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Arhivele Naționale ale României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Sport și Tineret, au organizat un miting de protest contra inechităților și discriminărilor salariale existente în domeniile de activitate reprezentate.
Prezent în cadrul delegației Publisind, Costin Stoica – lider sindical local, a declarat că sindicaliștii au solicitat la unison respectul cuvenit profesiilor lor, în contextul în care veniturile salariale ale acestora sunt menținute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii.

”În mod ironic, astăzi angajații cu atribuții pe linia combaterii discriminării protestează împotriva discriminărilor salariale generate în urma politicilor haotice ale guvernelor din ultimii 15 ani. În scurt timp totul va îngheța din cauza raportului drastic al Comisiei Europene, dar și prin prisma perioadei de dinainte de alegeri în care nu mai pot fi elaborate acte normative pe linie de salarizare”, a concluzionat Costin Stoica.