Discuţii aprinse astăzi la sedinţa de Consiliul Local Ploieşti. Peste 5 ore de discuţii şi certuri pe tema bugetului CSM Ploieşti. Iniţial s-a dorit aprobarea bugetului însă nu a primit aviz favorabil. Apoi s-a ajuns în punctul de a da buget pentru salariile antrenorilor, lăsând închirierile de baze sportive şi competiţiile, la care sportivii de la CSM sunt recunoscuţi peste tot în ţară pentru performanţe deosebite, în voia sorţii. Neaprobarea bugetului CSM va conduce la blocarea activităţii inclusiv a Primăriei Ploieşti, având în vedere că nu se poate aproba bugetul municipalităţii.
Directorul Economic al Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu s-a opus vehement să nu se aprobe şi altceva decât bugetul pentru salariile antrenorilor pentru a nu se face o ilegalitate. A explicat consilierilor că salariile antrenorilor intră în abilitatea CL şi că finanţarea competiţiilor de juniori şi copii şi închirierile de baze sportive cu bani de la bugetul local ar aduce după sine producerea unei ilegalităţi. Aceasta a spus în timpul şedinţei:” M-am săturat să dau cu subsemnatul la DNA. Nu mai dau nimic sub presiunea acestei săli. Avem al VI- lea om la juridic în acest mandat!V-ati întrebat de ce este al şaselea om?”
În cele din urmă, Consiliul Local Ploieşti a votat bugetul CSM care prevede plata antrenorilor.
Proiectul a intrat pe ordinea de zi pe ultima sută de metri, și nu a avut iniţial avizul scris celor de la Juridic și de la Economic.