Creştinii sărbătoresc pe 23 aprilie pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, iar peste 900.000 de români cu nume precum Gheorghe, Gheorghiţă, Georgiana, George sau Georgeta şi altele derivate îşi celebrează ziua numelui în această dată.
Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, iar tradiţia populară marchează această zi prin împodobirea caselor cu crengi verzi, simbolizând renaşterea naturii, și prin petreceri.
În această zi, o superstiție populară spune că nu este bine să dormi, deoarece vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul. De asemenea, dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și vezi un pește, se spune că vei avea noroc tot anul.
Sfantul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia în timpul împăratului Diocletian, în secolul al IV-lea. A devenit militar în slujba împăratului și a fost confruntat cu persecuțiile împotriva creştinilor începute în anul 303.
Își mărturisește credința în Hristos și a fost pedepsit cu temniţa. Pentru a nu renunța la credința sa, a fost torturat și ulterior ucis prin decapitare, în data de 23 aprilie. Această zi a rămas ziua sa de prăznuire.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews