O femeie în vârstă de 68 de ani, cetățean ucrainean, este suspectată că l-a înjunghiat mortal pe soțul său în vârstă de 71 de ani. Crima a avut loc într-un apartament din București!

O femeie în vârstă de 68 de ani, de cetățenie ucraineană, este investigată pentru violență în familie, sub acuzația de omor. Crima a avut loc într-un apartament din sectorul 6 al Capitalei, unde femeia și-a înjunghiat soțul în piept, iar ulterior a sunat la numărul de urgență 112.

Ancheta în acest caz a fost demarată după apelul efectuat de femeia în vârstă de 68 de ani la numărul de urgență 112, sâmbătă seară.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti: „În data de 09.03.2024, în jurul orei 22.10, aflându-se în locuinţa comună situată într-un bloc din sectorul 6 Bucureşti, în urma unui conflict spontan, inculpata s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat în piept pe soţul său (cetăţean ucrainean în vârstă de 71 de ani), provocându-i astfel o plagă ce a cauzat decesul victimei la scurt timp. Serviciile de urgenţă au fost anunţate chiar de inculpata care a apelat numărul 112, iar procurorul şi poliţiştii s-au deplasat la imobil şi au efectuat cercetarea locului faptei. Examinarea cadavrului la faţa locului a relevat plaga ce a provocat decesul”.

Cadavrul victimei a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, în vederea efectuării autopsiei medico-legale. Femeia în vârstă de 68 de ani a fost reținută, iar duminică procurorii au inițiat acțiunea penală împotriva sa.

Suspecta urmează să fie prezentată în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *