Părea să fie o zi obişnuită de lucru, dar nu a fost aşa! În timp ce acționau pe strada Transilvaniei din Ploiești, o echipă de polițiști a efectuat semnal de oprire față de conducătorul unui autoturism. Dar şoferul nu a oprit ci dimpotrivă a călcat pedala de acceleraţie încercănd să scape de control. Echipajul a pornit în urmărirea lui.

Autoturismul în cauză a fost depistat imediat în parcarea subterană a unui centru comercial, fără ca șoferul să fie găsit la fața locului.

Polițiștii au identificat și conducătorul auto, în persoana unui ploieștean în vârstă de 30 de ani. Se pare că acesta a încercat să scape de echipajul de poliție deoarece avea dreptul de a conduce suspendat.

Astfel, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, autoturismul fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *